Are 50 de ani de celebritate, dar când iese nemachiată pe stradă nu o recunoaște nimeni! Cine este de fapt această bătrânică simpatică

Publicat: 28 nov. 2019, 13:49 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Este una dintre cele mai apreciate artiste de muzică populară din România. Chiar dacă vârsta din buletin este una înaintată, cântăreaţa se menţine foarte bine cu ajutorul unor trucuri pe care le respectă cu sfinţenie.

Deşi la evenimente şi pe Internet apare mereu impecabilă, machiată şi foarte atent îmbrăcată, atunci când iese pe stradă o confuzi cu uşurinţă cu o simplă bătranică.

Dacă încă nu v-aţi dat seama despre cine este vorba vă mai dăm câteva indicii. Este supranumită regina muzicii populare, iar în trecut chiar Elena Ceuşescu era invidioasă pe talentul ei.

Irina Loghin, căci despre ea este vorba a avut recent o apariţie nefericită pe străzile din Bucureşti, surprinzătoare mai ales pentru că, artista nu obişnuieşte să iasă din casă nearanjată.

Cum se întreţine Irina Loghin

Cântăreaţa de muzică populară se întreţine cu ajutorul unor trucuri mai „speciale”. Tratamentul minune împotriva guşei, pe care Irina Loghin l-a arătat pe contul ei de Youtube a creat un val de reacţii.

https://www.youtube.com/watch?v=WVnOvtRpEQg

Elena Ceaușescu i-a purtat sâmbetele. A fost interzisă la radio și TV din 1982 până la căderea comunismului

Viața Irinei Loghin ar putea fi un scenariu de film. A plecat din sărăcia unui sat prahovean, unde a prins vremuri de foame și secetă. În copilărie mânca o dată la două zile, iar singura pereche de galoși a împărțit-o cu frații săi, pe rând, conform celor spuse de artistă.

Publicat: 28 nov. 2019, 13:49 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×